La baie, pe fugă!
Frate, n-am ce face, asta trebe’ sa o povestesc. E prea de tot si prea de multe ori am patit-o! E chiar cumplit cum pot unii trai intr-o asemenea ignoranta!
Am noroc. Mare noroc. Biroul meu e situat langa baie. Ca tot omul, merg la baie cand am anumite “sentimente” prin stomac sau cand ma iau diverse alte “senzatii tari”. Si sper mereu ca baia e un loc unde pot sa scap de aceste sentimente neplacute in liniste! Ti-ai gasit! Nu o data, nu de doua sau de trei ori, ci de prea multe ori am patit sa fiu deranjat in mijlocul evenimentelor. Ganditi-va asa: vrei sa contemplezi asupra conditiei de geniu, iei atitudinea potrivita, inspiri adanc si nu in ultimul rand, iei pozitia pe tronul suprem! Esti acolo, Nirvana ti se deschide, esti una cu Universul, inima ti se umple de bucurie si sufletul este scaldat in lumina ! Insa… lumina dispare si te trezesti brusc la viata in timp ce un bou, pardon… un ignorant, forteaza manerul la baie imediat dupa ce ti-a stins lumina. Nu, nu e o incercare de gluma din partea ingnorantului, ci pur si simplu ii lipsesc urmatoarele:
1. Bunul simt si poate si cei 7 ani de acasa. Fiind o toaleta comuna, e de bun simt sa bati la usa inainte de a forta manerul !
2. Un minim de spirit de observatie. Asa am numit eu aceasta capacitate extraordinara, extrasenzoriala, extra… extra… de a observa cu ochiul liber ca intrerupatorul de lumina este deja pe pozitia ON (traducere ptr ingnoranti: LUMINA ESTE DEJA APRINSA si PROBABILITATEA CA CINEVA SA FIE INAUNTRU E FOARTE MARE).
Din cate stiam eu, pentru a folosi un intrerupator de lumina simplu, cu doua pozitii, nu ai nevoie de studii postuniversitare si de doctorat. Ce sa le mai ceri atunci la un intrerupator cap scara, eventual combinat cu unul sau mai multe cap cruce. Eeee…sa vezi acolo rocket science! Deci excludem cauza ca nu stiu sa manuiasca obiectul. Ramane, dupa parerea mea, bunul simt ( adica lipsa lui) si multa ignoranta!
…dar nu v-am povestit ce s-a intamplat dupa ce am fost abuziv scos din Nirvana. Eram la faza cand era intuneric si cineva forta de zor manerul usii. Intr-un final, s-a prins ignorantul ca usa era incuiata ( procedez la acest gest simplu de a incuia usa pentru ca … sunt egoist si nu doresc sa impart Nirvana mea cu toata lumea, asta e, sunt egoist!). Urmeaza apoi vreo 5 secunde de liniste in care eu chiar speram sa regasesc lumina ce-mi umpluse sufletul pana mai acu’ 2 minute. Dar lumina se lasa asteptata… Va dati seama ca in momente din astea nu poti sa iesi asa pur si simplu si sa-ti aprinzi tu lumina pentru ca … esti inca “sensibil”. Ce sa fac ? Strig si eu semigatuit si cu un nod in gat: “Ocupat?” . Ei, va dati seama ca intr-un final s-a facut lumina si-n sufletul meu.
Acuma serios, trecand peste aspectul totusi hazliu al intamplarilor de acest gen, pentru mine devine chiar agasant ca mereu sa-mi stinga lumina si sa forteze clanta cate un prost ignorant si nesimtit. Ce dracu sa faci? Te duci la baie pe fuga !?!? Chiar totul trebuie sa fie pe fuga ?!?
6 februarie 2010 la 00:52
Raspunsul la intrebarea ta, aparent retorica, exista totusi Si este DA. Trebuie sa fie pe fuga, la repezeala, like gone in 60 sec (or less). De ce? Simplu. Cu milioane de ani in urma, la fel ca si sexul, Nirvana trebuie sa fie scurta, rapida, intensa si completa. Motivul e usor de intuit – pradatorii! Pericolele pandeeau la tot pasul, iar moementele in care eram expusi si vulnerabili trebuiau sa fie cat mai scurte! The longer the poop, the shorter the life.
Dar stai asa. La mine e si mai grav…
Inainte de toate, imi amintesc de timpurile in care eram nevoit sa suport manifestarile unui coleg heavymetalist. Om rafinat, de un caracter aparte si limbaj elevat, reusea sa-si faca din nesimtirea-i patologica “titlu de onoare”, cam tot asa cum Ceausescu facea “din tun tractoare, din atomi lumini, izvoare”.
Cu o forta care ar fi eclipsat un urangutan in calduri, bipedul mentionat zgaltaia clanta si batea cu pumnul in in usa ori de cate ori bioritmul cuiva isi cerea drepturile (iar el se afla prin preajma sa observe asta). M-am invatat totusi sa trec peste disconfortul instinctiv dat de prezenta sa si mi-am dat seama desul de rapid ca mobilul sau psihologic e limpede ca un cristal bavarez.
Erau simple aspiratii hormonale de dominanta (simiana) in cadrul unei haite de birou, a carei admiratie si-o dorea nespus. Erau mesajele sociale ale unei primate musculoase ragaindu-si prezenta zgomotoasa, in speranta de a-si camufla imbecilitatea prin tirania nesimtirii sale emblematice. Emblematica pentru el desigur…
Acum nu mai forteaza nimeni usa ca pe vremuri. Asta nu pentru ca persoana a evoluat intelectual, ci pentru ca intre timp am schimbat multe birouri. Problema acum e alta, de o natura cu totul neasteptata, anume… statistica!
Cu riscul de a fi catalogat drept un misogin vulgar, as dori sa precizez ca de fapt se cam stie ca femeile au tendinta sa vizite mai des locul de destindere a sfincterelor.
Tinand cont de acest indiciu, merita amintit ca avem 40% femei in birou. Dintre ele 33% sunt [...]acioase, 67% cu chesita cealalta. Din toata colectia de vizitatoare fidele, 37% sunt “recidiviste”, zi de zi, ba chiar ceas de ceas. Urmeaza sa calculati in functie de procentele de mai sus cate femei sunt in birou tinand cont ca eu sunt barbat.
In final, iata o provocare suplimentara pentru statisticienii de talia lui Rayman: sa mi se calculeze, prin metode euristice, probabilitatea de a reusi sa gasesc “locul cu pricina” liber, neocupat. Sau poate as spune mai degraba… ne-colonizat. Ma refer evident la implicarea colonului in procesul de cucerire teritoriala….